Woyzeck

By/De: Georg Büchner

Regie & Dramaturgie // Regie & Dramaturgie: Hunor Horvath

Choreografie & Regie // Coregrafie & Regie: Edith Buttingsrud Pedersen

Bühnenbild // Scenografie: Elöd Golicza

Kostüme // Costume: Zsofia Gabor

Lightdesigner: Michael Bischoff

Sounddesign und Musik // Design sonor și muzică: Mihai Dobre

Musiker und Komponist // Muzician și compozitor: Thomas Kolozsy

Chorleitung // Maestru de cor: Melinda Marta Samson

Untertitel und Übersetzung // Subtitrare și traducere : Ioana Moldovean

Video Design: Dan Basu

Besetzung // Distribuție: Johanna Adam, Emöke Boldizsár, Daniel Bucher, Eva Frațilă, Patrick Imbrescu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Theodora Sandu, Ana Tiepac , Gyan Ross Zimmerman, Roxana Armenciu, Ada Bicfalvi, Ștefan Chelimîndră, David Cristian, Ioana-Alberta Dima, Isabela Haiduc, Maria Maftei, Ania Petrean, Malena Silberschmidt, Andra Stoian, Ana-Maria Ștefan, Melania Veselu, Ana Voinea, Zenko Zugravu

Cu „Woyzeck”, Georg Büchner, la doar 23 de ani, a scris un text scenic întunecat, poetic, puternic din punct de vedere vizual și profund emoționant, bazat pe cazuri reale pe care Büchner le-a cercetat în detaliu. A început să lucreze la „Woyzeck” în 1836, lansând în lume o operă excepțională ce avea să fie cu mult înaintea timpului său. Prin acest text, a cărui primă montare scenică a avut loc abia în 1913, modernismul și-a făcut intrarea în literatura dramatică germană. În cele 27 de scene ale sale, textul explorează abisurile umane, îngerii și demonii interiori, ilustrând degenerarea umană, în favoarea animalității sale.

Piesa lui Büchner se bazează pe cazul real al soldatului Woyzeck, care și-a ucis iubita prin înjunghiere, fiind condamnat la moarte pentru asta în 1824. Büchner era familiarizat cu faptele acestui caz penal istoric, despre care s-au scris rapoarte juridice, medicale și psihologice. Textul descrie o crimă din gelozie și detaliile care au precedat acest eveniment tragic: Woyzeck, „băiat bun și diavol sărac”, împins financiar la marginea cea mai de jos a societății, umilit de superiorii săi, transformat în obiect de studiu de către mediul academic, este la mila lipsei radicale de empatie a mediului său. El devine astfel vinovat după ce temerile, impulsurile și dorințele sale izbucnesc în mod obscen. Dar „Woyzeck” depășește cu mult tristul caz individual al unei creaturi maltratate. Büchner se folosește de „subiectul Woyzeck” pentru a examina problema dependenței noastre de condițiile sociale care „se află dincolo de noi”, de libertatea individuală și de determinarea fatală. În lupta sa pentru existență împotriva acestei societăți fără scrupule și depravate, care și-a pierdut orice moralitate, Woyzeck nu a avut nicio șansă și nu mai are nimic care să se opună propriei sale distrugeri.

„Fiecare ființă umană este un abis; te amețește când privești în adânc.”

Woyzeck trăiește în cadrul unui sistem social caracterizat de o brutalitate la care fiecare este supus fără să știe. Până și cei care îi provoacă violență lui Woyzeck sunt prinși în contextul general. Woyzeck devine victima unei violențe oarbe, absurde și sistematice. El este un simplu soldat, care servește un căpitan ca frizer. Nu își poate întreține iubita, Marie, și copilul lor din salariul său, așa că lucrează și ca subiect de test medical. Consecințele experimentelor îl slăbesc atât de mult, încât se pierde tot mai mult într-o lume a iluziilor. Astfel, Woyzeck – în ciuda eforturilor sale cinstite de a fi o persoană bună – sfârșește prin a fi înghițit de abis într-o societate care nu-i oferă niciun sprijin.

Spectacolul nostru este o punere în discuție a condițiilor în care violența ia naștere. Wozyeck este un tată nelegitim, un subordonat umilit, subiectul unui experiment medical, o victimă, un făptaș, o persoană bună și ucigașul Mariei. Spectatorii sunt invitați să asiste la tragedia umană a unei societăți ce se îndreaptă spre autodistrugere, precum și la mijloacele de a găsi o salvare printr-o schimbare totală de mentalitate.