CONCERT CARLOS MARIN IL DIVO
26
feb
CONCERT CARLOS MARIN IL DIVO
Sala Palatului, Strada Ion Campineanu Nr. 28, Bucuresti
26 februarie 2018, Ora 20:00

Info eveniment

CADOU de ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR din partea organizatorilor concertului CARLOS MARIN LA BUCUREŞTI!

30% reducere la biletele (toate categoriile), in perioada 12 – 19 februarie, pentru

concertul lui CARLOS MARIN (IL DIVO),

din 26 februarie, de la București

 

            După turneul mondial de mare succes Carlos Marin International Tour 2017 încheiat în decembrie în Japonia (Tokyo și Osaka) și în Rusia, la Moscova, CARLOS MARIN de la IL DIVO vine la București!

           

            Celebrul bariton spaniol va susține pe 26 februarie 2018, la Sala Palatului, de la ora 20.00 un show vibrant, incendiar, într-un stil pur LAS VEGAS!

            INVITATĂ SPECIALĂ este INNOCENCE!

 

            Cu ocazia ZILEI ÎNDRĂGOSTIŢILOR, organizatorii mult-aşteptatului CONCERT al lui CARLOS MARIN, oferă tuturor acelora care vor achiziţiona bilete, indiferent de categorie, o reducere de 30%!

 

            Născut în Germania, baritonul spaniol Carlos Marin și-a început cariera foarte tânăr, înregistrând primul său álbum intitulat ”Micul Caruso” la vârsta de opt ani. Tot atunci, el a susținut la Granada, în Spania primul său concert în fața a 800 de spectatori.  El a înregistrat doi ani mai târziu cel de-al doilea album intitulat „Mama mea dragă“ și a început studiul pianului și al teoriei muzicii, printre profesorii și maeștrii săi numărîndu-se în timp Pedro Lavirgen, Suso Mariategui, Alfredo Kraus, Montserrat Caballé și Jaume Aragall.

 

            După ce a locuit scurt timp în Olanda unde era deja supranumit Carlos, the Little Caruso”, la doisprezece ani s-a mutat cu familia în Spania, la Madrid. A început să câștige premii la concursuri de interpretare („Jacinto Guerrero“, „Francisco Alonso“, „Julian Gayarre“) și a devenit invitat special în cele mai de succes show-uri de televiziune. Carlos Marin a jucat și în musicaluri celebre, precum ”Mizerabilii” (Marius – rolul de debut, 1993), ”Don Quijote – Omul de la Mancha”, ”Peter Pan”, ”Grease”, ”Frumoasa și bestia”, ”Broadway Magic”.

            A cântat în ”Traviata”, ”Bărbierul din Sevilla”, ”Boema”, ”Lucia Di Lammermoor” și ”Madame Butterfly”, în filmul de animație al lui Henry Selick ”The Nightmare Before Christmas” cu Tim Burton și a fost vocea Prințului în filmul Disney ”Cenușăreasa”.

            În 2003 a devenit membrul celebrului cvartet Il Divo, alături de Urs Buhler (Elveția), Sebastien Izambard (Franța) și David Miller (SUA). Primul álbum –”Il Divo”, lansat în 2004 a cucerit mai multe Discuri de Platină, a ocupat locul IV în top-ul Billboard și s-a vândut în 12 milioane de exemplare, depășind recordul de vânzări stabilit în Anglia de Robbie Williams. Au urmat ”Ancora” (2005, Anglia), ”Siempre” (2006, SUA), ”The Promise” (2008, Anglia),  ”O seară cu Il Divo” (2009, ”Live in Barcelona”) ș.a.

            În  2011 – anul în care au desemanți Artiștii Deceniului la Classical Brit Award și în timp ce pregătea un nou álbum marca Il Divo, Carlos Marin a profitat de pauza dintre concertele grupului pentru a cânta în orașul său, Madrid.  A imaginat și regizat un spectacol de excepție, ”ca în Las Vegas”, cu patru reprezentații ce s-au jucat la Compac Gran Via Theater cu casa închisă. De atunci, Carlos Marin combină perfect cariera solo și seria de concerte ”Carlos Marin în concert” cu spectacolele și turneele pe care le face împreună cu membrii celebrului quartet.

            La sfârșitul anului 2015 vânzările discurilor Il Divo au depășit 40 de milioane de exemplare, iar în 2016, Carlos Marín a revenit pe scena Compac Gran Via Theater, unde șase concerte au fost declarate sold-out în numai câteva zile. Tot atunci și-a lansat și primul său álbum.

            Turneul mondial de mare succes Carlos Marin International Tour 2017 s-a încheiat în decembrie în Japonia (Tokyo și Osaka) și în Rusia, la Moscova.

 

            Și iată că, după succesul pe care l-a înregistrat în toată lumea (SUA, Mexic, America de Sud, Europa, Rusia, Japonia) proiectul ”Carlos Marin în concert” continuă și în 2018. La București!

Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2024 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles