4
iun
Blaj aLive Festival 2017
Campia Libertatii, Blaj
4 iunie 2017, Ora 12:00

Info eveniment

Amy Macdonald (UK), Walking On Cars (Irlanda), Lola Marsh (Israel), Alternosfera (Rep. Moldova), Suie Paparude (Ro), Coma (Ro) si Sinoptik (Ucraina) se numara printre primele confirmari Blaj aLive 2017. Aflat la cea de-a cincea editie, festivalul va avea loc pe 4 iunie 2017, pe Campia Libertatii si va oferi fanilor bilete special gandite pentru distractia in gasca.  
 
La Marea Adunare de la Blaj aLive de pe Campia Libertatii, fanii vor putea asculta si dansa in iarba pe ritmurile unora dintre cei mai cunoscuti artisti ai momentului. Cel mai accesibil festival multicultural de la noi va gazdui: 3 scene (Freedom Stage - scena principala, Zona Reggae si Zona Electronica), spatii de lounge si relaxare, food court, parc de distractii, activari si seminarii creative. O calatorie de neuitat pe taramul vibe-urilor bune e promisiunea Blaj aLive 2017.

1 zi de festival cat 2
Anul acesta, pentru a sustine autoritatile locale in eforturile de reabilitare a Campiei Libertatii, festivalul va comasa energia celor doua zile traditionale de concerte si de petreceri intr-una singura si nu va mai include zona de camping, spatiu aflat acum in curs de reamenajare. Din 2018 insa, Blaj aLive va reveni la durata si formatul cu care si-a obisnuit deja publicul, intr-o locatie modernizata si cu un line-up pe masura aniversarii a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia si a 170 de ani de la Marea Adunare Nationala de pe Campia Libertatii Blaj, din 3/15 mai 1848.
 
Lucrarile de reabilitare a Campiei Libertatii au inceput pe 1 iulie 2016 si vor fi finalizate in luna mai a anului 2018, in urma unei investitii totale de 5.200.000 de lei, derulate de Primaria Blaj si Consiliul Judetean Alba.
 
„Anul acesta va fi un disconfort pentru cei care participa la festival, pe care eu il consider un disconfort placut, pentru ca efectele acestuia se vor vedea la editia de anul viitor, cand si Campia Libertatii se va ralia, din toate punctele de vedere, la pretentiile si cerintele unui astfel de eveniment, precum Blaj aLive. Lucrarile vor fi finalizate in luna mai 2018, exact inaintea editiei viitoare a festivalului, care va fi una speciala si care va marca asa cum se cuvine implinirea a 170 de ani de la Marea Adunare Nationala de la Blaj si 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Reabilitarea Campiei Libertatii este o lucrare delicata, care necesita timp de implementare, o alta investitie de suflet a administratiei locale” a declarat Gheorghe Valentin Rotar, Primarul Municipiului Blaj.

Premiere pe Campia Libertatii
Primul concert din Romania al artistei Amy Macdonald va fi sustinut pe Campia Libertatii din Blaj. Considerata drept una dintre cele mai de succes cantarete si compozitoare de origine britanica, artista folk-rock a urcat inca de la debut pe primele locuri ale topurilor europene. Primul sau album, „This is the life”, a intrat pe primul loc al clasamentelor din cinci tari, inclusiv Marea Britanie, a castigat discul de platina in 12 tari si s-a vandut in peste trei milioane de exemplare in intreaga lume. Piesa care da titlul albumului a urcat pe prima pozitie in 10 tari si a inregistrat vanzari de peste 2 milioane de copii. De la lansarea albumului "This Is The Life" din 2007, Amy a cantat pe scenele unora dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa,  precum T in the Park sau Glastonbury.
 
O alta premiera este reprezentata de trupa irlandeza de rock alternativ, Walking on Cars. Fondata in 2010, aceasta este una dintre formatiile cu ascensiune rapida pe scena muzicala internationala. La scurt timp de la lansare, Walking on Cars a devenit cel mai important band irlandez independent, avand 2 piese in top 30 cele mai ascultate hit-uri de pe iTunes. In plus, in ziua in care trupa a anuntat lansarea primului album in Irlanda, „Everything This Way”, acesta a fost singurul care a inregistrat pre-comenzi care au surclasat nivelul celor avute de Adele, pe orice magazin iTunes din intreaga lume. 
 
Lola Marsh sunt una dintre cele mai fresh trupe de indie-pop ale Orientului Mijlociu. Originar din Tel Aviv, duo-ul Lola Marsh imbina cu succes versuri cu semnificatii profunde cu armonii complexe si tonuri calde. Single-ul de debut, Sirens, a ajuns imediat dupa lansare pe locul 5 in top 10 cele mai ascultate melodii de pe Spotify din Statele Unite, in timp ce cel de-al treilea single, „You’re Mine”, a urcat pe locul 3 in topul celor mai ascultate piese de pe Spotify si Hype Machine.

„Blaj aLive pentru toata gasca” - bilete special create pentru distractia cu “gasca de prieteni” sau „in familie” pe Campia Libertatii
Pentru ca distractia e mereu mai mare alaturi de prieteni, editia din acest an propune festivalierilor sa fie aLive alaturi de cei cu care petrec cel mai bine, fara ca bugetul sa aiba de suferit.

Astfel, biletul pentru ziua de festival va avea pretul de 60 de lei/persoana. Insa, in premiera pentru piata locala, Blaj aLive lanseaza cateva pachete speciale pentru cei care doresc sa vina impreuna pe Campia Libertatii:

  • 3 persoane (acces simultan pe acelasi bilet) - 140 lei (aLive 3)
  • 4 persoane (acces simultan pe acelasi bilet) - 160 lei (aLive 4)
  • 5 persoane (acces simultan pe acelasi bilet) - 190 lei (aLive 5)

Biletul de grup este valabil doar in prezenta simultana la poarta de acces a tuturor persoanelor beneficiare ale pachetului special.
Trends & News
Budapest Gypsy Symphony Orchestra - 100 Gypsy Violins
11
ian
Budapest Gypsy Symphony Orchestra - 100 Gypsy Violins
Bucuresti
Sala Palatului
VIENNA CLASSIC ORCHESTRA
2-21
dec
VIENNA CLASSIC ORCHESTRA
Turneu National
Turneu National
CONFERINTA VIZIONARII
22
feb
CONFERINTA VIZIONARII
Bucuresti
Sala Palatului
CRACIUN VIENEZ
23
dec
CRACIUN VIENEZ
Bucuresti
Sala Palatului
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2024 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.