FAUST
4 aprilie 2020, ora 19:00

Informare privind programul de spectacole TNRS pentru perioada 23 martie – 16 aprilie 2020

Urmare a evoluției evenimentelor actuale din România, în contextul epidemiologic COVID-19, și a celor mai recente decizii luate de autoritățile centrale ale statului, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță suspendarea tuturor spectacolelor programate în perioada 23 martie (inclusiv) – 16 aprilie (inclusiv). Biletele cumpărate, pentru oricare dintre reprezentațiile din perioada amintită, rămân valabile pentru reprezentații viitoare, din acest an, ale acelorași spectacole. Spectatorii care doresc returnarea contravalorii biletelor pot solicita acest lucru, până în data de 16 aprilie 2020, în agenția teatrală (pentru biletele cumpărate din agenție), sau online, pentru biletele achiziționate online, în baza unui email transmis către echipa de ticketing pe adresa de  mail: contact @ entertix.ro, cu subiectul RETURNARE CONTRAVALOARE BILETE TNRS. Toate spectacolele suspendate din perioada 23 martie – 16 aprilie 2020, vor fi reprogramate, pe parcursul acestui an, iar programul actualizat va fi comunicat publicului imediat ce situația va permite.

 „Realitatea pe care o trăim astăzi cu toții nu mai seamănă cu nimic din tot ceea ce știam fiecare dintre noi. Siguranța comunității din care facem parte este foarte importantă, de aceea facem apel la publicul nostru să respecte cu strictețe toate recomandările autorităților centrale și locale. Doar împreună, prin efortul individual al fiecăruia dintre noi, alături de efortul autorităților, vom putea să revenim la liniștea și pacea de care avem atât de multă nevoie. În mod cert, nu ne-am imaginat niciunii dintre noi că primăvara aceasta pe care am așteptat-o atât de mult, va fi astfel, dar cu speranță, gând bun și conduită responsabilă ne vom putea bucura din nou, împreună, de teatru.” Constantin Chiriac, director general TNRS

 Se modifică programul agenției teatrale

Agenția teatrală a naționalului sibian va funcționa în următoarea perioadă cu un program scurt, de două ore pe zi, de marți până joi, de la ora 16:00 la ora 18:00. Agenția va reveni la programul normal de funcționare imediat ce situația va permite acest lucru. Adresa agenției este Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 iar numărul de telefon care poate fi apelat pentru informații suplimentare este 0369.101.578.

 

FAUST

după J. W. Goethe

 

 

SCENARIUL ŞI REGIA Silviu Purcărete
TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş
DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer
COSTUMELE: Lia Manţoc
MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli
ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei
VIDEO: Andu Dumitrescu
ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă
ÎN DISTRIBUŢIE: 
Mephisto: Ofelia Popii
Faust: Miklós Bács
Margareta: Eliza Blănaru, Eveline Buta, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop, Andreea Preda, Alexandra Spătărelu, Oana Vlad
Cu: Johanna Adam, Veronica Arizancu, Geraldina Basarab, Emőke Boldizsár, Anca Cipariu, Mihai Coman, Ioana Cosma, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Fatma Mohamed, Serenela Mureșan, Adrian Neacșu, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină, Renate Müller-Nica, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Viorel Rață, Vlad Robaș, Cristina Stoleriu, Dana Taloș, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Codruța Vasiu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, alături de studenții și absolvenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS și colaboratorii TNRS.
Electric band: Dorin Pitariu, Călin Filip, Lucian Fabro, Ciprian Oancea.
Cristian Stanca - Lupul
Cainele Faust - instructor Silviu Stan

DURATA APROXIMATIVĂ: 1H 55MIN / PREŢ BILET: 50 LEI / 40 LEI;

Un reper important al teatrului românesc de după 1989, producția Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale naționale, precum și la susținerea unui dialog productiv între artiștii români și cei europeni. Acest lucru a fost confirmat prin premiile obținute, precum prin și turneele întreprinse: premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și premiul pentru cea mai bună scenografie – Gala Premiilor UNITER 2008, participare la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelență – Gala Premiilor UNITER 2010.

„Faust“ e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoționant și visceral, „Faust“ își invită publicul la o experiență puternică despre cunoaștere, credință, durere și iubire. „Faust”-ul lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experiență extrasenzorială la granița dintre Pământ și Iad, un peisaj amplificat prin proiecții, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori și dansatori și o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli. La baza acestui „Faust“ modern stă improvizația, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziție teatrală în care cuvântul nu este primordial. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esențiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei și ridicarea lui Faust la Cer. Producția se remarcă prin decor și light design de o impresionantă forță evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burlești, muzică antrenantă sau copleșitoare cu efecte sonore adecvate ambianței funambulești, proiecții video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori într-o hală industrială dezafectată.

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

Spectacol cu supratitrare în limba engleză

DATA PREMIEREI: 19 SEPTEMBRIE 2007