SCENE DINTR-O CASNICIE
16 aprilie 2020, ora 19:00

Informare privind programul de spectacole TNRS pentru perioada 23 martie – 16 aprilie 2020

Urmare a evoluției evenimentelor actuale din România, în contextul epidemiologic COVID-19, și a celor mai recente decizii luate de autoritățile centrale ale statului, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță suspendarea tuturor spectacolelor programate în perioada 23 martie (inclusiv) – 16 aprilie (inclusiv). Biletele cumpărate, pentru oricare dintre reprezentațiile din perioada amintită, rămân valabile pentru reprezentații viitoare, din acest an, ale acelorași spectacole. Spectatorii care doresc returnarea contravalorii biletelor pot solicita acest lucru, până în data de 16 aprilie 2020, în agenția teatrală (pentru biletele cumpărate din agenție), sau online, pentru biletele achiziționate online, în baza unui email transmis către echipa de ticketing pe adresa de  mail: contact @ entertix.ro, cu subiectul RETURNARE CONTRAVALOARE BILETE TNRS. Toate spectacolele suspendate din perioada 23 martie – 16 aprilie 2020, vor fi reprogramate, pe parcursul acestui an, iar programul actualizat va fi comunicat publicului imediat ce situația va permite.

 „Realitatea pe care o trăim astăzi cu toții nu mai seamănă cu nimic din tot ceea ce știam fiecare dintre noi. Siguranța comunității din care facem parte este foarte importantă, de aceea facem apel la publicul nostru să respecte cu strictețe toate recomandările autorităților centrale și locale. Doar împreună, prin efortul individual al fiecăruia dintre noi, alături de efortul autorităților, vom putea să revenim la liniștea și pacea de care avem atât de multă nevoie. În mod cert, nu ne-am imaginat niciunii dintre noi că primăvara aceasta pe care am așteptat-o atât de mult, va fi astfel, dar cu speranță, gând bun și conduită responsabilă ne vom putea bucura din nou, împreună, de teatru.” Constantin Chiriac, director general TNRS

 Se modifică programul agenției teatrale

Agenția teatrală a naționalului sibian va funcționa în următoarea perioadă cu un program scurt, de două ore pe zi, de marți până joi, de la ora 16:00 la ora 18:00. Agenția va reveni la programul normal de funcționare imediat ce situația va permite acest lucru. Adresa agenției este Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 iar numărul de telefon care poate fi apelat pentru informații suplimentare este 0369.101.578.

 

SCENE DINTR-O CĂSNICIE

de Ingmar Bergman

REGIA: Charles Muller
CENOGRAFIA: Dragos Buhagiar
DRAMATURGIA: Olivier Ortolani
LIGHTDESIGN: Philippe Lacombe 
MUZICA: Gast Waltzing
ÎN DISTRIBUȚIE: Krista Birkner și Daniel Bucher

DURATA APROXIMATIVĂ: 1H 20MIN 

 

La 11 ani după montarea în limba franceză a spectacolului „Scene dintr-o căsnicie” pentru Teatrul din Esch, Charles Muller se întoarce la piesa lui Bergman, de data aceasta la varianta în limba germană, pentru o coproducție cu Secția Germană a TNRS. 

„Scene dintr-o căsnicie” și-a început existența în 1972 ca un serial de televiziune, format din 6 episoade a câte 50 de minute. Serialul a avut mare succes și l-a motivat pe Bergman să rescrie materialul, mai întâi pentru film și, în final, pentru teatru. Tema cuplului a fost tratată, pentru prima dată, într-un mod atât de inovativ, intim și, mai presus de toate, sincer.

Despre opera lui Bergman, Jean-Pierre Leonardini a scris următoarele: „Piesa este un dialog între două persoane legate de un contract social numit căsnicie, care se poate transforma într-o constrângere fizică insuportabilă. Este evident că Marianne și Johan se rănesc unul pe celălalt, însă înțelegem că, esențialmente, o fac din dragoste. Ar fi mult prea ușor invers. Bergman a pus degetul pe o rană care este o realitate universală a căsniciilor clasei de mijloc vestice.” 

Cu o distribuție de excepție, Krista Birkner de la Berliner Ensemble și Daniel Bucher, actor al naționalului sibian, esența și puterea textului capătă valoare. Spectacolul tratează teme bine-cunoscute, situații întâmpinate în mod uzual de cuplurile căsătorite, în care spectatorii se vor regăsi cu ușurință.
La fel cum Strindberg este încă jucat pentru adevărul care strigă din lucrările sale, „Scene dintr-o căsnicie” este produs pentru teatrul de azi.

Coproducție: Théatre Municipal Esch-sur-Alzette Luxemburg și Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu

SECȚIA GERMANĂ - SPECTACOL CU TRADUCERE ÎN LIMBA ROMÂNĂ