Emlék - un spectacol de teatru dans
24 octombrie 2019, ora 19:00

Emlék - un spectacol de teatru dans de și cu Judith State 

Muzică electronică LIVE - Radu Dumitriu 
Durata aproximativă: 1h 

Emlék / Amintire este un performance autobiografic ce aduce în discuție conexiunea cu originile, efectul implacabil al legăturii cu acestea și modul în care energiile predominante din timpul copilăriei prefigurează structurile vieții de adult.

Ideea performance-ului s-a născut în timp, în parte din respectul și atașamentul profund față de bunicii mei care m-au crescut în prima parte a copilăriei și din conversațiile avute cu ei în ultimii ani legate de acea perioadă, de familia mea și de legătura inerentă cu rădăcinile mele ungurești.

Apoi, în egală măsură, din întâlnirea cu muzicianul Radu Dumitriu cu care împărtășesc o viziune comună asupra abordării și desfășurării unui proces de lucru, asupra ideii de familie și a importanței memoriei colective a acesteia și, nu în ultimul rând, asupra aprofundării fuziunii dintre corporalitate, muzică electronică live și voce.

 

Proiectul  Emlék / Amintire este o producție marțiTreișpe, co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național, demarată în cadrul unei rezidențe EMOTIONAL oferită de Forum Dança, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. 
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Foto credit: Liviu Ștefan