Lungul drum al zilei către noapte

Un scenariu de Roman Doljanski 

După Eugene O’Neill

Regia: Timofei Kuliabin 

Scenografia: Oleg Golovko

Muzică: Timofei Pastukhov

Light design: Ilia Pașnin

Traducere: Raluca Rădulescu

Manageri proiect: Claudia Maior și Ioana Nistorescu

Sufleor și asistență regie: Ania Petrean

În distribuție: Nicu Mihoc, Raluca Iani, Marius Turdeanu, Horia Fedorca, Radu Costea, Ioana Cosma, Adrian Neacșu, David Cristian, Vlad Robaș. 

Una dintre cele mai importante piese de teatru ale secolului XX, Lungul drum al zilei către noapte, a fost scrisă de Eugene O’Neill pe baza amintirilor din propria tinerețe. Nu este întâmplător faptul că dramaturgul a cerut ca această piesă să nu fie publicată înainte de a se scurge 25 de ani de la moartea sa. Dorința nu i-a fost îndeplinită, însă motivul interdicției sale este clar – autorul de renume mondial a împărtășit amintiri profund personale despre familia sa, niciunul dintre membrii căreia, cu excepția sa, nemaifiind în viață în momentul în care piesa a fost scrisă. Și, deși piesa este despre ziua în care i s-a pus diagnosticul fatal, el a fost singurul dintre personaje care a supraviețuit – și a devenit faimos în întreaga lume. Această poveste uneori sfâșietoare despre oameni apropiați, care se iubesc și se chinuie, se acuză și se justifică, își amintesc și suferă, a devenit una dintre cele mai populare piese din repertoriul mondial. Ea conține atât roluri minunate, cât și un sentiment amar, uneori fără speranță, al trecerii timpului, al dezamăgirii și al neputinței în fața morții.

Producția lui Timofey Kulyabin mută acțiunea în zilele noastre. Cu toate acestea, natura autobiografică a operei lui Eugene O’Neill este pe deplin păstrată. Îl vedem pe alter ego-ul autorului, scriitorul Edmund Tyrone, chiar la sfârșitul vieții sale. Ca și dramaturgul, el a devenit o celebritate, laureat al Premiilor Nobel și Pulitzer. Ca și dramaturgul, nu se poate elibera de amintirile dureroase și obsesive ale părinților și fratelui său mai mare. Îl vedem pe Edmund Tyrone în ultima seară a vieții sale, când propria sa „zi lungă se transformă în noapte”. Nedorind să îndure suferința fizică, pe măsură ce civilizația modernă devine din ce în ce mai independentă în materie de viață și de moarte, nu se teme de durerea emoțională și, în ultimele sale ore, dorește să fie din nou alături de cei dragi de mult dispăruți, nu doar pentru a-și aminti de ei, ci pentru a încerca să-i înțeleagă, să-i ierte și să le ceară iertare...