Flash-uri din sens opus
25
feb
Flash-uri din sens opus
FF Theatre, Centru Vechi, Smardan 5 bis, etaj 1, Bucuresti
25 februarie 2023, Ora 19:00

Info eveniment

Spectacolul “FLASH-URI DIN SENS OPUS” adaptare după cartea cu acelasi nume scrisă de Marian Godina prezintă drumul către maturitate al unui tânăr din Brașov care decide să devină polițist. Pe lângă personajele savuroase și poveștile amuzante, spectacolul ne permite să aruncăm o privire în interiorul acestei lumi: Poliția Română.


Textele lui Marian Godină sunt momente (în cel mai caragialian sens al cuvântului) din viaţa de zi cu zi, în care ne recunoaştem de îndată şi cu care oricine poate rezona. Personajele sale îşi pierd treptat identitatea şi devin exponenţi ai unor categorii sociale: parvenitul român care pleacă-n Italia, face o avere frumuşică, îşi cumpără maşină la mâna a doua şi-ncalcă legi prin ţară, pozând în mare afacerist; beţivanul care înjură mereu, dar recunoaşte când greşeşte, şi pe care n-ai cum să te superi. Pe lângă amenzi rutiere, Marian scrie şi texte care abundă de umor şi care reuşesc de fiecare dată să schimbe în bine dispoziţia cititorului, ducându-l până într-acolo încât ştergerea lacrimilor din ochi devine obligatorie pentru continuarea lecturii. Drept dovadă stau cei peste 140 000 de oameni care au ajuns să-i urmărească postările pe Facebook în mai puţin de jumătate de an de la apariţia primului text, precum şi miile de comentarii şi de accesări. Flash-uri din sens opus reprezintă volumul său de debut.


Limbajul povestirilor e frust, nefiltrat, dar cu atât mai autentic, dovedind faptul că autorul are ureche bună, reţine fidel detalii şi le redă într-o manieră directă, apăsând puternic pedala (auto)ironiei. Avem dinaintea ochilor un soi de oglindă a societăţii româneşti contemporane, în care se regăsesc cuprinşi în trafic inocenţi şi mârlani, tineri care se umflă-n pene de dragul unei femei sau bătrâni hârşiţi care „ştiu ei cum merg lucrurile în ţara asta“.

 

Distributie:

Petre Cismigiu

Florin Fratila

Eduard Bot

Adrian Pantelimon

Teo Dragan

Taylan Ozulusal

Sebastian Cirstian

 

Regie: Florin Fratila

Durata 1h 30

 

Din respect pentru actori si public avem rugamintea de a va prezenta cu cel putin 30 de minute inainte de inceperea spectacolului.
Dupa ora inceperii reprezentatiei, rezervarile si biletele isi pierd valabilitatea!

 

Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2024 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles