Autobahn, regia Andrei si Andreea Grosu @TNRS - Scena Digitala
18
sep
Autobahn, regia Andrei si Andreea Grosu @TNRS - Scena Digitala
TNRS - SCENA DIGITALA, www.tnrs.ro
18 septembrie 2020, Ora 19:00

Info eveniment

AUTOBAHN
De: Neil LaBute
Traducere din limba engleză: Mihaela Sîrbu

REGIA: Andrei și Andreea Grosu
DIRECTOR DE IMAGINE și MONTAJ: Alexandru Condurache
SCENOGRAFIA: Vladimir Turturica
MUZICA: Mihai Dobre
ASISTENT REGIE ȘI SUFLEOR: Corina Predescu
MANAGER PROIECT: Claudia Maior
IMAGINE ȘI MONTAJ: Alexandru Condurache
DISTRIBUȚIA:

ep. 1 – „Funny”: Cendana Trifan
ep. 2 – „Bench seat”: Gabriela Pîrlițeanu și Horia Fedorca

ep. 3 – „All apologies”:  Adrian Matioc și Raluca Iani
ep. 4 – „Merge”:  Ofelia Popii și Ciprian Scurtea
ep. 5 – „Long division”: Marius Turdeanu și Viorel Rață
ep. 6 - „Road trip”:  Adrian Neacșu și Cezara Crețu
ep. 7 – „Autobahn”:  Diana Văzaru Lazăr, Mihai Coman și Iustinian Turcu

„Am căutat textul care să vorbească despre perioada în care trăim totul diferit, separați de ce iubim, la mare depărtare de ceilalți, în care ne simțim mai singuri și mai față în față cu viața proprie. „Autobahn” e despre acum. Are tragismul antic și verbul contemporan, amestecate cu intimitatea cinematografică care îți dau voie să gândești un spectacol de teatru - film. Câte doi oameni în mașină, 7 povești, 7 mașini. Am putea fi noi toți acolo, claustrati între patru portiere și un parbriz. Întreaga lume într-o mașină. Ne putem îndrepta către orice, putem ajunge oriunde sau ne putem opri. Nu știm unde duce drumul pe care l-am ales. Virează aici. De ce nu plecăm odată? Parbrizul spart. Ia-o pe Division. Bancheta din spate. E exact ca acolo, pe autostradă. Ai grijă la drum.” Andrei și Andreea Grosu, regizori

„Autobahn”, de Neil LaBute, regizat de Andrei și Andreea Grosu, este prima mini-serie de teatru-film produsă de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Acest nou concept de spectacol propune o serie de 7 episoade de sine stătătoare, legate de un spațiu comun – mașina – care „găzduiește” poveștile personajelor.

Funny, Ep. 1 Prima mașină. O tânără își revede mama după ce a petrecut un timp îndelungat într-o instituție de reabilitare. Detaliile care sunt dezvăluite treptat în acest monolog sensibil, cu întorsături tragicomice, pot să scoată la suprafață un adevăr incomod.

Durata: 27 min

Bench Seat, Ep. 2 A doua mașină. Despărțirile sunt dureroase. Sau periculoase. Un  tânăr care visează să devină profesor o duce pe prietena lui într-un loc special în care se întâmplă lucruri neașteptate.

Durata: 35 min

All Apologies, Ep. 3 A treia mașină. Într-adevăr, bărbații nu prea se pricep la scuze. Dar acest defect al lor poate da tonul unui discurs absurd, amuzant, dar și dureros care se intensifică în așteptarea unei reacții din partea femeii pe care o iubesc.

Durata: 20 min

Merge, Ep. 4 A patra mașină. E ceva schimbat la ea când soțul vine să o ia de la aeroport. De ce se ascunde în spatele unui surâs? Oare ce voiau bărbații ăia care au intrat „prin efracție” în camera ei? Cât de departe poți să mergi pentru cel pe care îl iubești?

Durata: 35 min

Long Division, Ep. 5 A cincea mașină. Ex-ele sunt mereu vinovatele. De fapt, ăsta e și motivul pentru care au devenit „ex”. Și totuși, ce e mai urgent: să te răzbuni, să te întorci la ea sau să-ți recuperezi cât mai repede consola de jocuri?

Durata: 23 min

Road Trip, Ep. 6 A șasea mașină. În timpul călătoriei către o cabană din munți, dialogul dintre profesor și eleva lui lui scoate la iveală amănunte din ce în ce mai neliniștitoare. Tensiune crește tot mai mult, în așteptarea unui dezastru.

Durata: 30 min

Autobahn, Ep. 7 A șaptea mașină. Oare greșelile copiilor sunt responsabilitatea părinților? Unde începe și unde se termină iubirea unor părinți când află că liniștea familiei s-a sfârșit? Putem începe o nouă viață, făcând-o pe cea trăită să dispară  ca sub un burete umed?

Durata: 27 min

Data premierei: 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21 iunie 2020, în cadrul ediției speciale online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 

Spectacol realizat cu sprijinul:

Hot Spot Cultural BRD, Institutul Cultural Român

Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2020 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles