Oriental Dream Gala Show
21
mar
Oriental Dream Gala Show
Palatul National al Copiilor, Bulevardul Tineretului 8-10, Bucuresti
21 martie 2020, Ora 19:00

Info eveniment

ORIENTAL DREAM GALA SHOW – SPECTACOL DE DANS ORIENTAL

Vă prezentăm arta Dansului Oriental pe scena Palatului Copiilor din București, pe 21 martie 2020! Un eveniment conceput într-o formulă autentică, menită sa promoveze frumusețea, complexitatea și tradițiile lumii orientale!  

Spectacolul Oriental Dream o are ca invitată de onoare în România pe fermecătoarea dansatoare Kristina Derkach (Ucraina / Egipt), una dintre cele mai iubite artiste, instructoare și coregrafe de dans oriental din Europa. De asemenea, la Oriental Dream Gala Show le veți putea vedea pe dansatoarele și instructoarele Alya (Oradea) și Elmas (București), împreună cu alți artiști ai comunității de dans oriental din România.

Kristina este un artist recunoscut internațional, cu o experiență uriașă în arta dansului oriental, în speciale pe marile scene ale Egiptului, invitată regulat ca profesoară, dansatoare și arbitru la festivaluri și competiții în întreaga lume și organizatoarea celui mai mare festival de dans oriental din Ucraina, Al Hayat Festival. Kristina este cunoscută pentru pasiunea sa, pentru energia incredibil de puternică pe care o arată în reprezentațiile sale, pentru tehnica de dans autentic egipteană și pentru senzualitatea și feminitatea sa.

Alya, instructor și coregraf de dans oriental, caracterizată printr-un stil de dans plin de grație, feminitate și eleganță, recunoscută internațional, atât ca profesor, cât și ca juriu în competiții, crede cu tărie în transformarea artei dansului oriental și la noi în țară. De aceea și-a îndreptat toate eforturile spre a împărtăși femeilor bucuria și beneficiile dansului oriental în cadrul școlii sale de dans „Orientalya Dance Academy” în Oradea.

Elmas, coordonatoarea Studioului de Dans Oriental Elmas din București, câștigătoare de premii recunoscute internațional, promovează arta dansului oriental de mulți ani în țară și a reprezentat România la numeroase concursuri internaționale, atât cu momente solo, cât și cu reprezentații ale trupei sale de dans. Caracterizată de voioșie, exuberanță și forță interioară, Elmas impresionează pe scenă prin prezența sa deosebit de expresivă și carismatică.

Spectacolul Oriental Dream Gala Show adună întreaga comunitate de dans oriental din țară, reunind pe aceeași scenă artiști autohtoni recunoscuți, dansatoare profesioniste, trupe și școli de dans oriental din București și din țară.

Spectatorii vor urmări un spectacol complex de muzică și dans oriental, în stil tradițional și cu influențe moderne. Alături de specificele dansuri tradiționale egiptene, spectatorii vor putea viziona momente de folclor oriental autentic în costume tradiționale, momente de dans clasic, nu vor lipsi momentele de percuție solo, fusion oriental modern, dansuri cu accesorii, surprize pregătite de organizatori, magia evenimentului culminând cu mult așteptatele reprezentații susținute de invitatele principale Kristina Derkach, Alya și Elmas!

Vă așteptăm cu drag să urmăriți un spectacol inedit, plin de culoare, feminitate și voie bună, care negreșit vă va încânta și binedispune pentru tot weekendul!

Info eveniment
Data: Sâmbătă, 21 martie 2020, orele 19:00
Locația: Palatul Național al Copiilor, Sala Mică, Bdul Tineretului 8-10
Durata aproximativă: 2 ore
Preț bilet spectacol: 40 lei
Bilete: la numerele de telefon 0724 607 016, în rețeaua Entertix și online pe www.myticket.ro și www.entertix.ro


Mai multe informații: pe site-ul oficial al festivalului www.orientaldreamfest.ro  si pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/OrientalDreamWeekend/

Parteneri: Entertix, Myticket

Trends & News
RAD ART FAIR
16-19
mai
RAD ART FAIR
Bucuresti
Caro
“Eu sunt Maya” Maya si Mascotele Zurli
1
iun
“Eu sunt Maya” Maya si Mascotele Zurli
Bucuresti
Sala Palatului
GALA FOLCLORULUI  ROMANESC-2024
12
iun
GALA FOLCLORULUI ROMANESC-2024
Bucuresti
Sala Palatului
BRUCE DICKINSON + special guest Trooper
3
iun
BRUCE DICKINSON + special guest Trooper
Bucuresti
Arenele Romane
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2024 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles