VACANTA IN GUADELUPA
26
mar
VACANTA IN GUADELUPA
Casa de Cultura a Sindicatelor, Ploiesti
26 martie 2020, Ora 19:00

Info eveniment

In data 8 martie 2020, Ministerul Afacerilor Interne a emis un comunicat în care anunță luarea unei măsuri OBLIGATORII pentru toți organizatorii de evenimente:

„Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.

Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.”

Prin urmare suntem nevoiți în acest moment să amânam Spectacolele de teatru din Turneul National “Vacanta in Guadelupa”, care urmau sa aiba loc in :

20 martie – PITESTI – Casa de Cultura a Sindicatelor, 26 martie – PLOIESTI – Casa de Cultura a Sindicatelor, pentru date ce se vor anunta ulterior. Ne pare extrem de rău că s-a ajuns în această situație.

Bilete rămân valabile, neputand fi returnate pentru ca spectacolele vor fi reprogramate, nu sunt anulate, iar aceasta situatie se datoreaza exclusiv unui caz de forta majora.

Subliniem încă o dată că decizia de a amâna evenimentele nu le aparține organizatorilor. A fost IMPUSĂ prin decret, ieri, 8 martie 2020.

Ne cerem scuze pentru această amânare si va multumim pentru intelegere. Păstrați biletele intacte, ele rămân valabile.

“Vacanta in Guadelupa”
Un spectacol de Pierre Sauvil si Eric Assous

Regia: Diana Lupescu
Ploiesti – Casa de Cultura a Sindicatelor
O comedie bulevardieră, excelent scrisă şi magistral jucată, despre lucruri care se întâmplă la fiecare pas, cu care ne-am învăţat, pe care le vedem pe mai toate posturile de televiziune, într-un cuvânt, o satiră acidă despre situaţia politică a Franţei şi care nu are, fireşte, nici o legătură cu viaţa politică din România!!! Întâmplări verosimile, dar (ne)adevărate, încurcături, vorbe de şagă, doamne înveşmântate elegant, domni cu... ţinută, dar care se cam dau în... stambă... Un spectacol cu mult haz de... necaz, pe care nu trebuie să-l rataţi şi pe care, sigur, îl veţi recomanda şi prietenilor, rudelor, cunoscuţilor... 


Distributia: 
Bertrand Guéraud – Adrian Vancica
Antoine Bouladon – Ion Haiduc
Agathe Mareuil – Ada Navrot
Thibaut de Charmelant – Dani Popescu
Pauline Guéraud – Crenguţa Hariton
Nathalie Klein – Corina Dragomir
Presedintele (voce) – Adrian Vancica 

Căutam un text pentru o nouă montare. Voiam o comedie, ceva care să relaxeze, să ne scoată din tensiune şi stress...

Televizorul era deschis...

Citeam un volum de teatru francez contemporan, apărut, la noi, în 1996. La un moment dat, replicile din piesă şi comentariile TV sunau la fel. Am avut un şoc. M-am oprit o clipă, am verificat că ceea ce citesc este un text franţuzesc, tradus, la noi, în ‘96. Am reluat lectura de la capăt şi nu m-am mai oprit până la sfârşit. Era textul pe care-l căutam. Era de râs? Era de plâns? E riscant să montezi un astfel de spectacol acum, când trăim într-o perioadă politică absurdă?...

Cred că niciodată termenul atât de uzitat în ultima vreme actor politic nu a fost mai acoperit de sens ca acum. Apar la televizor, în tot felul de emisiuni, atâţia politicieni care depăşesc cu mult personajele politice credibile!

Era o replică, în piesa noastră, în care un personaj îi reproşa altui personaj o prestaţie tv pe muzica lui Michael Jackson. Părea o replică de umplutură, ce putea fi scoasă... Dar, culmea!, un „actor politic” a... exemplificat, într-o emisiune TV şi replica a căpătat culoare, savoare şi sens pentru toţi.

Deseori ne-am întrebat oare chiar aşa au scris autorii? Ei bine, da! E oglinda vremurilor noastre?!... De multe ori am impresia că nu ne implicăm, că asistăm la propria existenţă pasivi, de undeva din afara noastră, că suntem laşi.  Deocamdată râdem, putem să râde, am depăşit frica!... Dar mâine?

Bertrand Guéraud este Ministrul Agriculturii; şi încă ce ministru! Îşi cunoaşte cetăţenii, ştie care sunt nevoile lor. Este gata de cele mai mari promisiuni, pe care nu le va respecta niciodată, pentru că el este un om de... cuvânt. Are discursuri bine scrise şi păreri îndelung cumpănite... La urma urmei este un om politic destul de popular. Pe deasupra, are multe şanse să fie învestit într-un post important.

Dar în politică nu este suficient să fii neruşinat şi isteţ, ci este absolut necesar să fii creativ şi hotărât. Iar deputatul Antoine Bouladon o dovedeşte cu prisosinţă. Când acesta apare la vila de vacanţă a Ministrului Agriculturii cu un dosar albastru, situaţia pare să capete şi ea aceeaşi nuanţă. Dezvăluirea unei afaceri, „jenantă chiar şi pentru cel mai necinstit om politic” ameninţă bunul renume al lui Guéraud. Totuşi, există şi o soluţie... una inedită... Bouladon ar oferi dosarul incriminator proprietarului său, dacă ar primi în schimb opt zile de vis în compania soţiei Ministrului.

Această dilemă morală răstoarnă toată casa lui Bertrand Guéraud – reputaţia cui trebuie apărată mai întâi?

Informatii : 0757 998 255, 0747 057 222.
Trends & News
RAD ART FAIR
16-19
mai
RAD ART FAIR
Bucuresti
Caro
GALA FOLCLORULUI  ROMANESC-2024
12
iun
GALA FOLCLORULUI ROMANESC-2024
Bucuresti
Sala Palatului
BRUCE DICKINSON
3
iun
BRUCE DICKINSON
Bucuresti
Arenele Romane
Art Safari Editia Taine si Comori
8 mar
28 iul
Art Safari Editia Taine si Comori
Bucuresti
Palatul Dacia-Romania
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2024 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles