QUARTETT - AVANPREMIERA
12
mar
QUARTETT - AVANPREMIERA
TNRS - Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A (Centrul Cultural „Ion Besoiu”, intrarea din spate), Sibiu
12 martie 2020, Ora 19:00

Info eveniment

Urmare a ultimelor decizii luate de Guvernul României în contextul epidemiologic COVID - 19, Constantin Chiriac, director general TNRS și președinte FITS, face următoarele precizări legate de activitatea TNRS: 

„TNRS respectă toate recomandările Guvernului României și Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. În acest sens, toate spectacolele programate la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, până în data de 22 martie 2020 (cu posibilitatea prelungirii acestei perioade) vor fi anulate. Spectatorii își pot recupera banii pentru biletele deja achiziționate din agenția teatrală (Str. Nicolae Bălcescu). Pentru biletele achiziționate online, contravaloarea acestora va fi returnată direct în contul din care s-a efectuat plata biletelor. Singurul spectacol care se va juca în această perioadă, este cea mai nouă producție a TNRS: „Quartett”, regia Hunor Horvath, care se va juca joi, 12 martie (avanpremiera) și vineri 13 martie 2020 (premiera), exclusiv cu public intern.”

Bărbat și femeie – o relicvă a unei lumi trecute

Heiner Müller le oferă o ultimă confruntare marchizei de Merteuil și fostului ei iubit, vicontele de Valmont, din romanul epistolar „Legături primejdioase” de Choderlos de Laclos. Aceasta are loc în spațiul-timp „Salon înaintea Revoluției Franceze / buncăr după cel de-al Treilea Război Mondial” și, astfel, ni se indică deja contextul apocaliptic. Dacă apocalipsa a fost, însă, inerentă, o dezamăgire existențială sau o dovadă de speranță nemărginită nu s-a stabilit încă.

Atât Merteuil, cât și Valmont, se confruntă cu lumea, dând dovadă de un caracter îndoielnic, în timp ce amândoi se bucură să distrugă cu aroganță tot, inclusiv oamenii, prin intermediul unor concepte morale interpretate chiar de ei. Ei nu au îndurare nici față de propria persoană, oglindindu-și degradarea fizică unul în celălalt. Sexualitatea a devenit pentru ei un joc de putere în care domină pofta de distrugere. Pentru a putea, totuși, savura pasiunea reciprocă, încep un joc de roluri, în care Merteuil îi joacă pe Valmont și pe nepoata virgină, iar Valmont le joacă pe Merteuil și pe mătușa pioasă. Acest joc le permite să exploreze identitatea sexelor, trupurile, controlul și devotamentul, fără a-și strica reputația în fața lumii. O lume care deosebește doar conducătorii de supuși și care încurajează o bătălie între sexe din care nu va ieși niciun învingător.

Merteuil și Valmont au învățat să își țină sentimentele departe de „corp” și de toate câmpurile sale de luptă.

Dar cum poate fi suportată cruzimea defăimătoare și, totodată, sacră a celor doi liber-cugetători care au învățat să își separe mintea de trup, într-un context în care nu există lumea de apoi? Poate prin evadarea sinelui în altcineva. Cel puțin, așa își definesc Merteuil și Valmont propriul joc de roluri.

Dar ce să faci când lumea, așa cum o cunoști, e, de fapt, o ruină, când singurul contemporan e tipul de persoană care se detestă și când doar cancerul mai crește în oameni? Poate doar făcând apel la faptul că această violență distrugătoare de ego-uri reprezintă cheia deschizătoare de suflete către o conștiință colectivă.

Patru actori și actrițe se aventurează în piesa cu două personaje a lui Heiner Müller, pentru a analiza pasiunea într-o lume în care corpurile au devenit politice și oamenii sunt captivi în contextul unei lumi care a trecut deja prin numeroase declinuri.

Caseta artistică

„Quartett” de Heiner Müller

Distribuție: Emöke Boldizsár, Daniel Plier, Valentin Späth, Olga Török

Cu participarea Paulei Breuer

Regia: Hunor Horváth

Asistent Regie: Paula Breuer

Dramaturgia: Genia Enzelberger

Scenografie: Elöd Golicza

Costume: Andreea Săndulescu

Video: Andrei Rancz

Muzica: Bence Konya-Ütö & Magor Bocsárdi

Spectacol realizat în parteneriat cu Goethe Institut București și Forumul Cultural Austriac București și susținut de IFA (Institutul pentru Relații Externe Germania).  

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani. 

Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2020 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles