Atelierul de Comunicare prin Artă – Marionete din șosete
1
nov
Atelierul de Comunicare prin Artă – Marionete din șosete
Teatrul Gong - Sala Studio, SIBIU
1 noiembrie 2025, Ora 10:00

Info eveniment

pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelierul de Comunicare prin Artă – Marionete din șosete

Coordonator: Maria Denov

 

durata: 60 min.

preţ bilet: 20 lei

 

Vrei să ai o marionetă? Hai s-o facem din șosetă!

Deși șosetele au fost inventate pentru a ne încălzi și proteja tălpile, ele pot fi transformate în marionete amuzante. Cu ajutorul diverselor materiale, cum ar fi pâslă, ață, ochișori mobili și accesorii decorative, cu multă creativitate și entuziasm, vom lăsa imaginația să devină realitate.

Vom realiza marionete cu înfățișări proprii, care vor putea deveni personaje importante în poveștile inventate chiar de către noi. 

Să tragem sforile... pentru distracție!

 

***     

În cadrul Atelierului de Comunicare prin Artă, într-o atmosferă caldă și stimulativă, Maria Denov îi îndrumă pe cei mici în procesul creativ, încurajându-i să exploreze mediul cultural artistic pentru a identifica forme, culori, materiale, tehnici, obiecte artistice, punând accent și pe verbalizarea ideilor și comunicare. În acest mediu prietenos, copiii nu își dezvoltă doar abilitățile artistice, ci învață și să lucreze în echipă, să comunice și să-și exprime liber gândurile și emoțiile. Piticii cu lipici vor păși într-un spațiu în care imaginația devine realitate prin bucuria creației.

 

Pentru buna desfășurare a atelierelor, precum și pentru păstrarea unui climat de siguranță, accesul la atelier se va face doar după prezentarea unui certificat de naștere sau orice alt document oficial care să ateste vârsta copilului. Aceste date nu vor fi stocate sau arhivate.

În cazul în care părintele sau tutorele legal nu poate dovedi vârsta copilului printr-un document justificativ, Teatrul GONG Sibiu își rezervă dreptul de a refuza accesul la atelier, fără dreptul la rambursarea biletului având în vedere că participantul nu îndeplinește condițiile pentru care biletul a fost rezervat.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2025 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.