Spectacolul Despre oameni și cartofi, scris și regizat de Radu Afrim și produs de Teatrul ”Andrei Mureșanu” din Sfântu-Gheorghe și inclus în secțiunea Teatrul și societatea. Acum a FNT, continuă seria de producții afrimiene bazate pe scenarii scrise de autor, marcând însă o turnură neașteptată prin tema aleasă de această dată. Autorul pleacă de la documentarea unei povești adevărate petrecute acum șase ani, un accident pe șina de cale ferată care a dus la moartea a nouă persoane, majoritatea provenind din familii rome din zonă care lucrau cu ziua la cules de cartofi. E generoasă și impresionantă alegerea acestui caz, care e investit de către un regizor de real succes cu valoare exponențială, capabilă de a atrage atenția asupra unei întregi comunități și asupra incredibilei sărăcii în care aceasta este abandondată de societate.
Regia Radu Afrim, scenografia Andreea Negrila, cu Flavia Giurgiu, Alexandrina Costea, Anca Pitaru, Liviu Popa, Kozmin Dima si copiii Emoke David, Krisztiano Zsolt.