GREUTATEA UNUI CORP
De Victoria SZPUNBERG
Traducerea: Florin GALIȘ
Cu: Cristina Ragos, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Alexandru Malaicu
Regia: Mariana CĂMĂRĂȘAN
O poveste necesară despre demnitate, despre familie și iubire, despre ce ne leagă uman și spiritual – o poveste unică – dar universală despre fragilitatea vieții, nevoia de a fi împreună, despre viața care palpită și-și cere dreptul de a exista. În cele mai grele momente reînvățăm să trăim, să ne bucurăm, descoperim că putem râde chiar și în hohote, dar și că avem nevoie să plângem împreună. Nu suntem singuri nici atunci când pare că ăsta ar fi singurul și crudul adevăr. Visele celorlalți ne locuiesc, dar avem de aflat propriile noastre vise. Ne întrebăm cum se vede lumea prin ochii celuilalt, mai ales atunci când nu ne mai poate vorbi. Ne asumăm responsabilități, din iubire. Uneori nu ne sunt aproape cei pe care îi dorim, dar de la distanță, de fapt, ei vibrează, plâng odată cu noi și ne readuc zâmbetul și bucuria, așa cum pot.. De multe ori îngerii pe care ni-i proiectăm nu au aripi, îți întind o mână, știu să te asculte, te îmbrățișează. Viața reîncepe când crezi că totul e sfârșit. Există lumină și în întuneric - este ceva ce trebuie să ne amintim mereu. E o poveste care dă speranța, o poveste sensibilă și puternică despre nevoia de credință. Și mai ales despre iubire.