FENOMENUL WOODSTOCK / CHECKPOINT WOODSTOCK
21
iun
FENOMENUL WOODSTOCK / CHECKPOINT WOODSTOCK
Redal Expo, Strada Johann Sebastian Bach, nr 4, Sibiu
21 iunie 2019, Ora 18:00

Info eveniment

Teatru

 

Thalia Theater

GERMANIA - RUSIA

 

Fenomenul Woodstock 

 

Text și regie: Marina Davydova

Scenografia: Zinovy Margolin

Muzica: Vladimir Rannev

Dramaturg: Julia Lochte

În distribuție: Felix Knopp, Sonya Levin, Merlin Sandmeyer și/and Vladimir Rannev/Laurenz Wannenmacher (Live-Music); Victor Gonzales/Girish Kumar Rachappa, Luca Pawelka/Nicolas Viguola

 

Spectacol prezentat în limbile germană, rusă și engleză, cu traducere în limbile română şi engleză. 

Durata: 2h

Data premierei: 27.04.2019

Titlu original: Checkpoint Woodstock

 

În coproducție cu Lithuanian National Drama Theatre Vilnius, în colaborare cu Gogol Centre Moscow. 

 

„Rusia adoră ceremoniile aniversare și zilele de naștere. Pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la Festivalul de la Woodstock, deschidem la Moscova Muzeul Checkpoint Woodstock, din ordinul personal al lui Vladimir Putin și dedicat vizitei Președintelui american, Donald Trump. În același timp, invităm cu căldură toți oaspeții străini la cel mai important eveniment cultural din capitala noastră.” Acesta este mesajul de bun venit adresat vizitatorilor prezenți la deschiderea Muzeului din Moscova dedicat Fenomenului Woodstock. Ceremonia amintește de serialul „Santa Barbara”, de Gala de decernare a Premiilor Oscar și de Gala anuală de la Kremlin cu ocazia Zilei poliției. Fermierii americani sunt salutați cu stegulețe rusești și cu melodia „Imagine”, sunt aduse coruri de femei din mici orașe din Rusia care au repetat cântece de Janis Joplin și Jimi Hendrix, iar studenții moscoviți recită biografiile învățate pe de rost ale unor faimoși membri ai generației Beat, scriu formula chimică a LSD-ului pe tablă și discută efectele sale psihedelice.

Într-un moment când, atât în Est, cât și în Vest, apar tot mai multe mișcări de dreapta, „Fenomenul Woodstock” este un recviem dedicat anilor ‘68. Spectacolul-instalație redă povestea unor utopii sociale și a unor iluzii pierdute, invitând totodată publicul să-și schimbe perspectiva: alături de o trupă internațională, Marina Davydova, om de teatru, autoare și directoare a Festivalului NET, scenograful Zinovy Margolin și compozitorul Vladimir Rannev privesc din Moscova spre Occident și cercetează trecutul, dar și viitorul nostru, al tuturor, dintr-o perspectivă nouă.

 

 
Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2019 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles