FRICI
autor: Ana Sorina Corneanu
regie: Irina Popescu-Boieru
Durată: 1h 10min
Distribuție:Haruna Condurache, Diana Roman, Livia Iorga, Diana Chirilă, Andreea Boboc, Catinca Tudose, Oana Sandu, Brândușa Aciobăniței, Daniel Busuioc,Dumitru Georgescu
Ana Sorina Corneanu: „Oricât am încerca să fugim… suntem umbre ale părinților, bunicilor și străbunicilor noștri. Suntem puțin din fiecare, suntem tot ce iubim la ei, dar mai ales, suntem tot ce condamnăm la ei. Suntem prelungiri ale lipsurilor, nevoilor și sentimentelor lor. Cărăm prin viață bagajele tuturor, doar pentru că ne-au fost puse în spate la naștere. Lăsăm, generație după generație, câte ceva deoparte, până când bagajul devine tot mai ușor. Până când, în sfârșit, unul dintre noi lasă totul în urmă. Alege să își facă singur bagajul, să pună în el doar ce crede ca îi e necesar.
Închide ochii, respiră adânc și gândește-te: Care e cea mai mare frică a ta? Ce stă la baza fricii tale, te-ai întrebat vreodată? Dacă ai fi nemuritor…frica ar mai avea aceeași putere asupra ta?
Frici este o piesă care vorbește despre cele mai profunde și mai neașteptate frici ale noastre. Despre puterea pe care o câștigăm prin verbalizarea lor, despre vindecarea prin înfruntarea lor. Frici este o piesă – terapeutică, un experiment care își propune să implice, în măsura în care este posibil, publicul, participarea lui la joc, dezbatere și confesiune fiind încurajată.”
Ana Sorina Corneanu, premii și nominalizări:
Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2019 – „Hai să vorbim despre viață”, spectacol montat în 2021, la Teatrul Național București, regia Zsuzsana Kovacs, selectat în Festivalul National de Teatru/ FNT31 – la secțiunea Creația.Feminin.
Premiul UNITEM pentru dramaturgie, 2020 – „Hai să vorbim despre viață”;
Nominalizare UNITER - cea mai bună piesă românească a anului 2020 – „Stockholm”
Premiul UNITEM pentru dramaturgie2021 – „Recviem pentru nostalgie”
Finalistă CND, în cadrul Festivalului de dramaturgie românească, Timișoara – 2021 – cu piesa „Stockholm”
Premiul II – în cadrul Bacău Fest Monodrame, Teatrul Municipal Bacovia, cu piesa „Interplanetar”
Nominalizare în etapa a doua a concursului de piese scurte (10 minutes play for women) pentru podcast, la Fizzy Sherbet plays, UK, cu piesa „The bistro”