În 20 septembrie, este rândul tinerelor talente să își demonstreze calitățile artistice. Într-un concert special conceput pentru ei – Next Generation, cursanții Eufonia Masterclass vin în fața noastră ca să pună în lumină lucrări din literatura clasică. Au astfel ocazia de a se familiariza cu scena, dar și cu publicul, din care vor face parte și artiștii invitați în cadrul festivalului, alături de care au urmat cursurile de măiestrie interpretativă. Îi vom asculta în 20 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru Timișoara.