IERUSALIM - AVANPREMIERA
22
feb
IERUSALIM - AVANPREMIERA
TNRS – Sala Mare, Bd-ul Corneliu Coposu, nr. 2, Sibiu
22 februarie 2019, Ora 19:00

Info eveniment

Ierusalim

de Jez Butterworth

 

 

 

 

REGIA: Bogdan Sărătean

TRADUCEREA: Rareș Moldovan

SCENOGRAFIE și COSTUME: Alexandra Constantin

MUZICA: Claudiu Fălămaș

MANAGER PROIECT: Eliza Ceprăzaru

ASISTENT PROIECT: Roxana Bularca

DISTRIBUŢIE: Florin Coșuleț (Johnny Byron, zis „Cocoșul”), Mihai Coman (Ginger), Pali Vecsei (profesorul), Ioan Paraschiv (Lee), Cătălin Pătru (Davey), Veronica Arizancu (Phaedra), Cristina Ragos (Pea), Cendana Trifan (Tanya), Viorel Rață (Wesley), Cristian Stanca (Troy Whitworth), Serenela Mureșan (Dawn), Codruța Vasiu (Dra. Fawcett), Vlad Robaș (Dl. Parsons)

PREŢ BILET: 25 LEI / 20 LEI;

 

 

Este un outsider, hulit de instituțiile publice. S-a născut dintr-o fecioară. A murit și a reînviat. A fost trădat de una dintre cele mai iubite persoane din anturajul său. Nu, nu este Iisus, ci o replică actuală a sa, un personaj contemporan decadent. I se spune „Cocoșul”, dar numele său este Johnny Byron și este o legendă vie, un traficant de droguri notoriu, când sufletul petrecerii, când teroarea cartierelor de oameni decenți – victime ale actelor sale de agresiune provocate de consumul de narcotice.

Într-un joc textual ingenios care oscilează între peisajul biblic și periferiile mizerabile ale Angliei contemporane, piesa „Ierusalim” evocă un spațiu copleșitor plasat la granița între realitatea frustă și decorul carnavalesc desprins din imaginarul medieval, portretizând un personaj magnetic în care alura hristică și profilul narcomanului învins de societatea ostilă în care trăiește se întrepătrund până la confuzie.

 

Universul imaginat de dramaturgul Jez Butterworth, inspirat de societatea contemporană a periferiilor Angliei, dar recognoscibil în oricare alt spațiu urban, propune o perspectivă agresivă și tandră, violentă și sensibilă asupra ipocriziei colective a societății actuale, care preferă să ignore realitățile incomode. Viziunea regizorală a lui Bogdan Sărătean, inspirată de abordarea modernă a lui Jez Butterworth și nerecomandată puritanilor, face o radiografie a contextului existențial specific periferiilor – consumul de droguri, limbajul licențios, actele de cruzime ignorate de justiție –, creionând, totodată, un tablou al tuturor tensiunilor sociale actuale.

 

DATA PREMIEREI: 23 FEBRUARIE 2019

SPECTACOL NERECOMANDAT TINERILOR SUB 16 ANI.

 
Trends & News
Tot ce te intereseaza, direct in inbox.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru, fii primul la care ajung evenimentele noi.
Nu ai gasit inca evenimentul tau?
Cauta aici dupa cuvinte cheie.
Urmareste noutatile pe:
© 2019 Ticketing Nation S.R.L. . Toate drepturile rezervate.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Am inteles