Filarmonica Banatul Timișoara vă invită la un recital de pian susținut de Dragoș Cantea și Grace Jee Eun Oh. În program: cunoscutul balet al lui Igor Stravinski - Ritualul primăverii (Le sacre du printemps), scris pentru stagiunea pariziană din 1913 a companiei Ballets Russes a lui Serghei Diaghilev. Seara va continua cu Dansurile simfonice din West Side Story, adaptare modernă muzicală a temei din „Romeo și Julieta”, transpusă de Leonard Bernstein (aranjament de John Musto), și Fantezie pe teme din opera „Porgy și Bess” de George Gershwin (aranjament de Percy Grainger), în care compozitorul american a inclus numeroase elemente din muzica afro-americană.
Dragoș Andrei Cantea este pianist format la Iași de Ioana Stănescu. Are numeroase apariții concertistice în România, Scandinavia, Austria, Italia, Elveția și Regatul Unit. Este fondator și director artistic al Festivalului Classix Iași.
Grace Jee Eun Oh s-a născut în Coreea de Sud, dar și-a dezvoltat cariera muzicală în Marea Britanie, unde a studiat la Royal Academy of Music din Londra. A avut numeroase apariții în Regatul Unit, Norvegia, Suedia, Belgia, România, Elveția, Canada, SUA și Coreea de Sud.