Oana Pellea în Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Dreptul la viaţă e girat de graţia divină şi apărat de legi ale oamenilor. Nimeni nu garantează, din păcate, şi dreptul la fericire. Trăieşti, aşa cum te pricepi mai bine, cum îţi este dat de soartă şi permis de context. Visezi atât cât ai curaj şi de prea puţine ori îndrăzneşti să ridici privirea spre soare. Fericirea devine încet-încet umbra unei speranţe; realitatea te învaţă cu răbdare să accepţi înfrângeri şi tristeţi şi îţi dă toate motivele să uiţi că te-ai născut pentru a fi fericit. Dar, din când în când, se întâmplă miracole. Şi atunci sufletul cel deprins cu frica îşi deschide ochii,  lacrimi rotunde şi calde se rostogolesc şi în căderea lor udă câteva seminţe de crăiţe lunatice. Florile galbene şi creţe sunt semnul fericirii care stă în lucruri simple. În bucuria de a fi, atunci când uiţi cine.

„Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice” de Paul Zindel montat de Mariana Cămărăşan la noua sală a Teatrului Metropolis vorbeşte despre viul din oamenii amorţiţi de viaţă. În cele două ore şi jumătate de spectacol intri în univesul casnic al unei familii, trăieşti povestea celor patru femei cu respiraţia întretăiată şi abia mai târziu în noapte realizezi cât de mult din tine ai regăsit pe scenă, cât de mult ai lăsat pe scaun şi cât de mult ai primit înapoi. Efectul, nu al razelor gamma, ci al razelor de iubire, este de durată şi funcţionează pe lungimi de undă care nu se măsoară nici cu cele mai noi tehnologii. E un dar pe care sufletul contemporan imun la emoţie îl recunoaşte cu greu. Iar pentru cei care încă mai caută fericirea şi îşi dau voie să simtă, chiar şi cu riscul de a fi ciudaţi, este un cadou de preţ.

Spectacolul vorbeşte despre vise spulberate, existenţe frânte şi o viaţă care se încăpăţânează să rămână un chin. Betty, o femeie încă tânără, puternică şi tristă, îşi creşte cele două fete sacrificându-se, nu fără reproş. Viaţa ei aşa cum şi-a imaginat-o a încetat odată ce a început viaţa fetelor sale. Între iubire şi reproş, între grijă şi răzbunare, între tandreţe şi nebunie – aşa îşi trăiesc Ruth şi Matilda adolescenţa. Una revoltându-se şi trăind atât de rebel cât îi este permis, cealaltă timidă şi cuminte, cerând în fiecare zi permisiunea de a merge la şcoală. În această luptă aprigă între neîmpliniri şi speranţe nu e loc pentru fericire. Betty a ratat această şansă pe care acum, fără să vrea, sau poate tocmai pentru că şi-o doreşte, le-o refuză fetelor sale. Între iubire şi ură este o graniţă fină. Pe această frânghie subţire, suspendată la înălţime, fac echilibristică sentimentele mamei. La capătul ei se află o clipă de fericire adusă de câteva cutii de tablă în care au crescut crăiţele radiate cu cobalt 60. O clipă scoasă din timp; un moment în care frica şi remuşcările tac şi lasă loc iubirii. E nevoie de atât de puţin pentru a fi fericit. Dar acel puţin nu e deloc uşor de obţinut.